În ce condiții ar mai spera Potaissa Turda la câștigarea Challenge Cup, în finala cu Sporting. Returul este programat sâmbătă, de la ora 17:00, la Cluj

Redactor:
Marius Hutu
În ce condiții ar mai spera Potaissa Turda la câștigarea Challenge Cup, în finala cu Sporting. Returul este programat sâmbătă, de la ora 17:00, la Cluj
  • Publicat:
  • Actualizat:

Potaissa Turda susține sâmbătă, de la ora 17:00, returului finalei Challenge Cup cu Sporting Lisabona. Partida se desfășoară la Cluj în Sala „Horia Demian” și se reia de la scorul de 37-28 pentru adversari.

În urma rezultatului din tur, ardelenii au șanse mici să câștige trofeul, care a fost adus în țară de trei echipe în ultimii 11 ani (Steaua, UCM Reșița, HC Odorhei). Portughezii au luat un avans considerabil după primele 60 de minute și putea fi și mai mare, dar portarul Ludovic Varo a avut un final de excepție.

Răsturnări de situație s-au mai văzut de-a lungul timpului, chiar Potaissa Turda reușind una spectaculoasă în semifinalele competiției cu Valur Reykjavik, fază în care a întors un handicap de 8 goluri. Doar că de această dată trupa lui Horațiu Gal arată destul de obosită. Meciul cu Sporting este al 7-lea în decurs de 16 zile! Rămasă fără suficient „combustibil”, reprezentanta României a pierdut ultimele 5 partide oficiale, ultima miercuri, în Liga Zimbrilor, în semifinalele cu CSM București (22-24).

„Șansele noastre au fost diminuate de organizarea ineficientă a calendarului competițional. Avem șanse mici să câștigăm trofeul Challenge Cup, dar dacă am reuși să intră cum 4 goluri la pauză, am mai avea o speranță”, ne-a declarat Faviu Sâsăeac, președintele echipei Potaissa Turda.

Sporting Lisabona a venit la Cluj cu aceeași echipă solidă, cu Nickevic, Ruesga și Bozovic în lot. Portughezii vor juca la câștigarea trofeului Challnege Cup după o pauză de 6 ani, dar cu un ochi vor fi atenți și către partida de săptămâna viitoare cu Benfica, în urma căreia pot câștiga titlul intern.

Potaissa nu va conta în continuare pe Laslo și Rotaru, dar mai sunt și alți jucători care acuză probleme medicale.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×